Membru al International
        Geographical Union
                  


   Română Română English English

CÂTEVA DATE SEMNIFICATIVE DESPRE UN SAVANT GEOGRAF ACAD. PROF. UNIV. DR. GEORGE VÂLSAN

luni, ianuarie 9th, 2017

SGR va recomanda articolul saptamanii: CÂTEVA DATE SEMNIFICATIVE DESPRE UN SAVANT GEOGRAF ACAD. PROF. UNIV. DR. GEORGE VÂLSAN (150 – 105 – 100 – 95 – 80 – 50)

Autor: Prof. univ. dr. Mihai IELENICZ,
Președinte al Societății Române Regale de Geografie

Datele menţionate sunt doar câteva cu valoare de simbol, care au o semnificaţie aparte în viaţa şi opera unuia dintre titanii Geografiei moderne româneşti, despre care Titu  Maiorescu spunea: „sunt oameni în care natura a adunat atâtea daruri şi le-a realizat atât de armonios, încât lângă ei simţi că te afli nu în faţa unor muritori obişnuiţi, ci în faţa unor fiinţe făurite parcă după alte legi decât ale celor mulţi”, iar Valeria Velcea îl prezenta ca „analitic, perseverent şi concis în prelegeri, atent şi gingaş în respectarea personalităţii, dirijor-subtil şi exigent în faţa studenţilor, maestru în cartografia geografică”. Este vorba de acad. prof. dr. George Vâlsan pe care mulţi geografi l-au cunoscut prin operă, prin ceea ce s-a scris despre dânsul, precum şi prin relatările oferite de unii dintre foştii săi studenţi, asistenţi ori profesori români sau străini. În unanimitate, aceştia l-au considerat ca un intelectual desăvârşit, cu o competenţă teoretică şi practică ireproşabilă în Geografie, un magistru la catedră şi în relaţiile cu studenţii şi discipolii săi, un sprijinitor neclintit în cunoaşterea adevărului ştiinţific şi în viaţă, omul care şi-a trăit cu stoicism greutăţile ivite de-a lungul anilor, ce a înţeles, a iubit şi s-a bucurat de tot ceea ce natura i-a oferit, un manager desăvârşit în învăţământ, educaţie etc.

 

Cititi integral articolul aici: Articol integral