Membru:
            



Română Română Français Français English English

Rezultate obținute la Olimpiada Balcanică de Geografie

vineri, iunie 29th, 2018

Rezultate obținute la Olimpiada Balcanică de Geografie

Iași – România

În perioada 24-29 iunie 2018 s-a desfășurat la Iași, în România, Olimpiada Balcanică de Geografie.

Balcaniada de Geografie a fost organizată de Inspectoratul Școlar Județean Iași în parteneriat cu Facultatea de Geografie, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Societatea de Geografie din România și Primăria Iași.
Joi, 28 iunie 2018, în Aula „Mihai Eminescu” din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași s-a desfășurat festivitatea de premiere a celei de-a patra ediții a Balcaniadei de Geografie, competiție de maximă anvergură pentru spațiul balcanic, în domeniul geografiei.
Balcaniada de Geografie a fost găzduită pentru prima dată de România, poate în cel mai potrivit an, în care românii sărbătoresc 100 de ani de la Marea Unire.
La nivelul Ministerului Educației Naționale a fost desemnat Iașiul ca județ organizator, atât pentru rezultatele obținute de către elevii ieșeni la concursurile naționale și internaționale de geografie, cât și pentru capacitatea organizatorică din învățământul preuniversitar, dar și universitar ieșean, confirmate în cadrul altor activități comune de succes. La eveniment au participat 50 de elevi și 30 de profesori team leader, observatori și invitați din Serbia, Slovenia, Bosnia Herțegovina, Republica Moldova și, bineînțeles, România.
Pentru elevii participanți, profesorii coordonatori și comisia internațională a acestui eveniment, Inspectoratul Școlar Județean Iași, în calitate de organizator, a asigurat buna desfășurare a probelor de concurs (o probă teoretică scrisă, o probă practică pe teren şi o probă multimedia), dar și programul liber de cunoaștere și înțelegere a spațiului ieșean, de valorizare a tradiției și a competențelor științifice românești, în general, și pe cele ieșene în special, precum și o aplicație de teren în zona Bucovinei și Masivul Rarău.
La această ediție, delegația României a obținut un număr de șapte medalii, dintre care două de Aur, două de Argint și trei de Bronz, fiind, ca și la edițiile anterioare, participantul cu cele mai multe premii din palmaresul acestei competiții și cu cel mai mare punctaj. Către Serbia au plecat șase medalii (trei de Argint și trei de Bronz), iar delegația Sloveniei a câștigat cinci medalii (Aur, Argint și trei medalii de Bronz). Bosnia Herțegovina și Republica Moldova (aflată la prima participare în cadrul Balcaniadei de Geografie) au obținut câte două medalii, Argint și Bronz – Moldova, și două medalii de bronz delegația bosniacă.

Image

Lotul olimpic al României a fost însoțit de:
1. Mihaela Cornelia Fiscutean – Colegiul Naţional Iaşi – team leader;
2. Dorin Fiscutean – Colegiul Naţional Iaşi – team leader;
Inspector General MEN, Vicepreședinte SGR,
Prof.dr.Steluța DAN