Comitetul Naţional de Geografie şi Societatea de Geografie din România îşi exprimă adâncul regret pentru pierderea Prof. univ. dr. VASILE CUCU, creator de şcoală în domeniul Geografiei Umane, fondator şi preşedinte al Asociaţiei Geografilor Umanişti din România. Contribuţiile deosebite pe care domnia sa le-a adus dezvoltării învăţământului şi cercetării geografice din România, împreună cu valorile morale pe care le-a slujit pe tot parcursul vieţii, vor rămâne mereu în memoria noastră.
Profesorul Vasile Cucu a fost vicepreşedinte al Societăţii de Geografie, redactor şef al revistei Terra, fiind distins în acest an cu titlul de GEO MAGISTER pentru întreaga activitate. Împărtăşim durerea pierderii Domnului Profesor Vasile Cucu şi exprimăm sincerele noastre condoleanţe familiei, prietenilor, colegilor şi studenţilor care au avut oportunitatea să cunoască una dintre marile personalităţi ale Geografiei româneşti contemporane.