Page 130 - Buletin-SGR-Vrancea
P. 130
Buletinul Societății de Geografie din România – Filiala Vrancea. Anul 2018│nr. 1
remarcat printr-o prestaţie dinamică, însufleţitoare, deşteptătoare de conştiinţe. Figura sa în cultură e
una de strateg. Locul său e în Pantheonul Naţional”, scrie prof. univ. dr. Gheorghiță Geană, în
articolul ,,Simion Mehedinţi – 150 de ani de la naştere. O figură de Pantheon Naţional”, publicat în
România Liberă, 2 decembrie 2018.
Prof.univ.dr. Ioan Ianoș, invitat anul acesta la Zilele ”Simion Mehedinți”, amintește la rândul
său, la fel ca toți cei care vorbesc despre opera savantului, despre faptul că fiecare om sau geograf, că
ar trebui să parcurgă măcar un pasaj din ,,Terra. Introducere în geografie ca știință”, opera de căpătâi al
marelui Mehedinți: „Dacă vreodată un geograf consideră că se află în criză de idei, ar trebui să
recitească măcar un pasaj, să reflecteze asupra acestuia și va constata cu satisfacție cât de multe piste
de reflecție oferă opera respectivă. În plus, va individualiza o țesătură de idei, din care pornesc trasee
neexplorate, de mare încărcătură intelectuală...”
Sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie au rămas sub egida Zilelor ,,Simion
Mehedinți”. Manifestarea inițiată de Asociația Personalului Didactic ,,Simion Mehedinți” Focșani, a
continuat seria evenimentelor începută pe 13 octombrie 2018, la Soveja. În perioada 29 octombrie - 4
noiembrie 2018, în școli și instituții s-au omagiat geografii care au pus o ”cărămidă” la înfăptuirea
Unirii de la 1918. S-a remarcat, de asemenea, un parteneriat constructiv între Asociația ”Simion
Mehedinți”, condusă de profesorul Costică Neagu, și diverse instituții sau asociații care au marcat cum
se cuvine o săptămână cu adevărat culturală.
După o serie de activități pentru cunoaşterea vieţii şi operei lui Simion Mehedinţi, în şcoli şi
licee din Judeţul Vrancea, desfășurate în intervalul 29 octombrie și 1 noiembrie, un prim eveniment de
anvergură, din noiembrie, s-a desfășurat în a doua zi a lunii, la Casa de Cultură ,,C. C. Giurescu” din
Odobești, coordonată de dr. teolog Valentin Muscă. Activitatea, de mare interes științific și geopolitic
european, intitulată ,,Emmanuel de Martonne - geograful României Mari”, i-au avut ca invitați pe
Ambasadorul Franței la București, Excelența Sa Michele RAMIS, dar și pe geograful Ioan Ianoș, de la
Universitatea din București și cercetătorul Șerban Dragomirescu, de la Institutul de Geografie al
Academiei Române. După activitate, primarul orașului Odobești Daniel Nicolaș a oferit o întrevedere
într-un cadru restrîns cu Excelența Sa Michele RAMIS, unde au participat Nicolaș Daniel și Valentin
Muscă (amfitrioni), Ion Ianoș, Șerban Dragomirescu, Costică Neagu (din partea Asociației ,,Simion
Mehedinți), Nicolae Damian (din partea SGR Vrancea), prof. Mariana Bogdan (ca reprezentant al
profesorilor de lb. franceză).
Pe data de 3 noiembrie a.c., la Muzeul Unirii din Focșani, s-a mai organizat o sesiune de
comunicări științifice, precedată de o serie de lansări de carte, printre care și volumul al treilea din
”Dumineca Poporului”, o culegere de texte de creație populară promovate la vremea respectivă de
Simion Mehedinți, recuperate și îngrijite acum de profesorul Costică Neagu, președintele Asociației
”Simion Mehedinți”. ,,În 1918, Mehedinţi avea 50 de ani, era un bărbat în toată firea. După lecturile
pe care le-am făcut aproape că nu-mi vine să cred că o fi fost şi el vreodată tânăr. Era ministrul al
Învăţământului şi Cultelor. În timp ce ţara era ruptă, pe la Mărăşeşti se trecea cu paşaportul spre Iaşi,
ministerul era împărţit în două, o parte la Bucureşti, alta la Iaşi el făcea un fel de navetă, cu un tren
personal, ca să nu facă cheltuieli statului. În acele condiţii, a reuşit să impună două legi ale
învăţământului, printre care Legea Eforiilor Şcolare şi este primul ministru al învăţământului care
propune mărirea duratei de şcolarizare, în special pentru mediul rural”, a spus în deschiderea
evenimentului profesorul Costică Neagu. În cadrul aceluiași eveniment s-a marcat și aniversarea a 3
decenii de activitate a Asociației ,,Simion Mehedinți”, dar și celebrarea profesorului sovejan,
președintele Fundației Culturale ”Simion Mehedinți-Miorița”, Constantin Macarie, la cei 75 de ani de
viață, care și-a dedicat foarte mulți ani culturii vrâncene, ”Mioriței” și activității savantului, cu care are
legături de rudenie prin alianță.
La evenimentul de la Muzeul Vrancei, conf. univ. dr. Marius Cristian Neacşu, de la
Academia de Studii Economice Bucureşti, a vorbit despre ,,Simion Mehedinţi şi geopolitica
românească”, profesorul univ. dr. Ion Ianoş, de la Universitatea din Bucureşti, a conferenţiat pe tema
„Simion Mehedinţi-Drumul spre performanţă şi recunoaştere”, iar cercetătorul Şerban
128

