Page 62 - Buletin-SGR-Vrancea

Buletinul Societății de Geografie din România – Filiala Vrancea. Anul 2018│nr. 1

Figura 18

Tradiţia administrativă românească a cunoscut, încă din Evul Mediu, forme de organizare care
beneficiau de autonomie locală. Astfel, şi ca o recunoaştere a încorporării mai târzii la Ţara
Românească a unei formaţiuni distincte, conduse de un ban, teritoriul de la vest de Olt, numit multă
9
vreme Bănia Craiovei, a beneficiat de un asemenea statut . Probabil, menținerea, ulterioară
încorporării Țării Berladnicilorla voievodatul Moldovei, a vornicului Țării de Jos la Bârlad confirmă
menținerea unor prerogative la nivel local/regional ale vechiului centru al țării amintite.La fel au stat
lucrurile şi cu Câmpulungul Moldovenesc,Ţara Vrancei și cu Ținutul Tigheciului, despre care
domnitorul-cărturar Dimitrie Cantemir precizează, la începutul secolului al XVIII-lea că erau
organizate ca nişte „republici” care beneficiau de autonomie internă. Dacă în privinţa Câmpulungului
acest statut se poate explica prin faptul că erau două entități de „margine” ale statului moldovenesc și
prin prezenţa aici a unei organizări administrative anterioare Ţării Moldovei, pentru Vrancea și Tigheci
acest fapt poate fi şi o recunoaştere a încorporării lor mai târzii la statul medieval moldovenesc
10
(probabil, după 1400, după cum, indirect, pentru Țara Vrancei,o confirmă şi balada Mioriţa) .

9 Ion Conea, op. cit., p. 94-97 şi 107. Marele geograf afirmă, pe baze geografice, istorice şi onomastice (aici adăugând şi o
hartă cu distribuţia spaţială a numelui Basarab – fig. 7, p. 96) că întemeierea Ţării Româneşti a pornit, încă din veacul al
XIII-lea, de la vest de Olt. Fixarea scaunului domnesc la est de acest râu ar putea explica şi în ce condiţii au acceptat cei
de la apus de Olt să rămână în componenţa noului stat sud-carpatic. Ion Conea afirmă chiar că, înainte de 1300, în
teritoriul de la vest de Olt a existat chiar un stat independent, încorporat ulterior la Ţara Românească, aducând, ca dovadă,
faptul că Oltul sud-carpatic desparte judeţe, lucru pe care nu-l mai realizează decât Dunărea, Milcovul şi Siretul inferior
(p. 112). În această ordine de idei, fixarea Siretului ca limită între ţinuturile Putna şi Tecuci ar putea explica acea
apartenenţă temporară, măcar a Putnei, la Ţara Românească (jumătatea secolului XIV-prima parte a secolului XV),
despre care, indirect, vorbeşte şi balada Mioriţa.
10 Mai mult, în Evul Mediu, în secolele XV-XIX, atât Moldova, cât şi Ţara Românească au beneficiat de unităţi
administrative de nivel „regional”. În Moldova acestea au fost Ţara de Sus şi Ţara de Jos (sediile celor doi vornici fiind
la Dorohoi, respectiv, Bârlad), limitele dintre acestea variind în timp. Probabil, aproximativ acelaşi nivel îl va fi avut
Bănia Craiovei, desfiinţată abia în 1766. Şi în Ţara Românească s-au fixat (din secolul al XVII-lea), ca subdiviziuni, o
Ţară de Sus, respectiv una de Jos.
60