Page 58 - Buletin-SGR-Vrancea

Buletinul Societății de Geografie din România – Filiala Vrancea. Anul 2018│nr. 1

antroponimul Duca. Un Duca este citat în părțile Bihorului, la începutul secolului al XIII-lea de N.
Drăganu (1933), care amintește, citându-l pe Anonymus, de un alt duca, român, în estul Slovaciei de
azi, la venirea ungurilor în Pannonia.
Ulterior, patronimul apare, frecvent, în antroponimia românească, din Evul Mediu până în
zilele noastre. Având sensul de conducător militar, după venirea slavilor a fost concurat puternic de
vodă, care, în mare măsură, l-a și înlocuit. Acest lucru nu s-a petrecut, însă, la aromâni, care au păstrat
pe duca, inclusiv cu semnificația originară (N. A. Constantinescu, 1963).
Localizarea actuală a patronimului Duca scoate în evidență o mare parte a Ucrainei, Basarabia,
Ardealul, sudul Munteniei, sudul Poloniei, Croația, Bosnia-Herțegovina, Serbia, Albania și R.
Macedonia.

Figura 14

De la latinescul dominus a rezultat o formă domnus, folosită deja în vremea Imperiului roman
târziu (secolele IV-VI), din care, pare-se, a evoluat forma românească domn(u), atestată continuu, în
onomastica românească, din Evul Mediu până azi. Deja, patronimul Domnus este amintit, în intervalul
menționat, din Turcia, de azi și sudul Greciei, până în Ucraina (Crimeea) și Ungaria. De asemenea,
patronimul Domnio este înregistrat în vestul Bulgariei, iar derivatul Domninus apare și el în Turcia,
Grecia și Bulgaria de azi. Toate aceste nume sunt purtate de episcopi, mitropoliți și patriarhi din
ierarhia Bisericii creștine, în Imperiul roman de răsărit. Cu excepția formelor din Turcia asiatică, toate
sunt localizate în arii locuite în antichitate de traco-dacii romanizați, deveniți ulterior români.

56