Page 60 - Buletin-SGR-Vrancea

Buletinul Societății de Geografie din România – Filiala Vrancea. Anul 2018│nr. 1

Figura 16

Ne vom referi, în cele ce urmează, la evoluția crono-spațială a organizaării administrative a
Țărilor Române, după formarea statelor medievale românești. În jurul anului 1400, Ţara Românească,
aflată sub conducerea voievodului Mircea cel Bătrân, din dinastia Basarabilor, stăpânea, pe lângă
Muntenia şi Oltenia de astăzi, Dobrogea, sudul Moldovei şi al Basarabiei (numit, ulterior, în Evul
Mediu, Basarabia), adică „părţile tătărăşti”, precum şi mai multe posesiuni în Transilvania şi Banat:
Banatul de Severin, Ţara Făgăraşului, Amlaşul, etc. Moldova se extinsese deja până la limanul
Nistrului, obţinând de la poloni şiPocuţia, datorită neachitării la timp de către aceştia a unei datorii
financiare faţă de voievodul Alexandru cel Bun. Transilvania avea statut de voievodat autonom faţă de
coroana maghiară, incluzând şi aşa-numitele „părţi ungurene” (Partium – aproximativ Crişana de azi),
dar nu şi Banatul Timişoarei, subordonat direct Regatului ungar.
Prima pierdere teritorială a suferit-o Ţara Românească, prin ocuparea, în 1417, de către
otomani, a Dobrogei. De asemenea, după domnia lui Mircea cel Bătrân, acest voievodat pierde şi cea
mai mare parte a posesiunilor de peste munţi – inclusiv Făgăraşul, în 1462 – şi sudul Moldovei şi
Basarabiei de azi, încorporate voievodatului est-carpatic în timpul voievodului Ştefan cel Mare. De
asemenea, otomanii au transformat cetăţile dunărene Giurgiu şi Turnul în raiale.

58