Page 26 - Buletin-SGR-Ilfov_2019
P. 26

localitatea Brăneşti este situată într-o zonă de silvostepă, „de
                  întrepătrundere a trupurilor de pădure ale Vlăsiei cu stepele
                  Bărăganului”. Pădurile „Vechiului Codru”, care astăzi au un
                  aspect insular în jurul localităţii, ocupau în trecut suprafeţe
                  mult  mai  mari  şi  chiar  înconjurau  localitatea  (vezi  harta
                  Szathmary, 1864). De aici derivă şi denumirea localităţii, de
                  la cuvântul slavon „branişte”, ce însemna „pădure rară, cu
                  poieni largi” (Alessandrescu, 1892).

                        1.  Urme străvechi de locuire
                          pe teritoriul localității
                        Condiţiile  naturale  oferite  de  aceste  locuri  au
                  reprezentat  principalii  factori  de  favorabilitate  care  au   Figura 2. „Zeița Mamă”,
                  determinat aşezarea unor populaţii încă din cele mai vechi       Cultura Gumelnița
                  timpuri.                                                         (sursa: Sebe M.O.)

                        Dovezile scrise cunoscute până în prezent atestă, încă din perioada medievală, mai
                  multe așezări în perimetrul localității, începând cu sfârșitul secolului al XVI-lea. Este vorba
                  despre satele Crăsani, localizat pe actuala vatră a satului Vadul Anei, Zgâriata, localizat
                  în partea de sud a satului Brănești, Flocoși, la nord de trupul forestier Grunau și Brănești,
                  singurul sat care vreme de peste 400 de ani rezistă vremurilor grele păstrându-și acceași
                  denumire până în prezent (Sebe, 2018).
                        Dacă  avem  însă  în  vedere  rezultatele  cercetărilor  arheologice  se  poate  afirma  că
                  aceste sate au o vechime mult mai mare decât o atestă documentele vremii. De exemplu
                  în perimetrul vetrei fostului sat Crăsani, în punctele „Vadu Anei – Autostradă” și „Vadu
                  Anei-La  sud-vest  de  sat”  au  fost  identificate  urmele  unor  așezări  datând  din  perioadele
                  „geto-dacică, daco-romană și din epoca medievală” (Sandu-Cucule, 2008). Foarte spec-
                  taculoase  sunt  și  observațiile  asupra  fragmentelor  ceramice  și  materialelor  arheologice
                  descoperite  pe  „Ostrovul”  din  iazul  Brănești.  Pe  baza  pieselor  recoltate,  printre  care  și
                  statuetele fragmentare „Idolul de la Brănești”, „Zeița Mamă” (fig. 2) și „Copilul” (Sebe,
                  2014),  s-a stabilit existența unei așezări neolitice ce a aparținut culturii Gumelnița, datând
                  din mileniile III–IV I.Hr. ( Sebe, 1997)�


                        2.  1608, anul în care satul Brănești este menționat
                          pentru prima dată într-un document
                        Satul Brăneşti este atestat în anul 1608, într-un document al lui Radu Vodă în care se
                  amintește că în vremea domniei lui Mihai Viteazul (1593–1601) „moşia şi satul Brăneşti
                  intră în proprietatea vornicului Cernica, locuitorii devenind rumâni” (Mironescu, 1930).
                  Împovărați de biruri foarte mari, locuitorii satelor Brănești și Zgâriata se vând vornicului
                  Cernica împreună cu moșiile lor pentru a scăpa de impozite. Din această perioadă, evoluția
                  satului Brănești este strâns legată de cea a mănăstirii Cernica. Urmează o perioadă grea și
                  nesigură, mănăstirea Cernica împreună cu moșiile sale, inclusiv moșia și satul Brănești,
                  au făcut obiectul mai multor tranzacții de proprietate. Abia în anul 1854, printr-un act de
                  schimb, moşia Brăneşti revine în proprietatea mănăstirii Cernica pentru aproximativ 10 ani,
                  până la secularizarea averilor mănăstirești (Mironescu, 1930).
                        Evoluţia comunității de-a lungul timpului a fost în strânsă legătură cu con diţiile deloc
                  prielnice ale vremii. Nume roasele migraţii, năvă liri cuceritoare, răz boaie, epidemiile de ciumă,
                  precum și desele schimbări de proprietate au împiedicat multă vreme o evoluţie demografică


                                                             24
   21   22   23   24   25   26   27   28   29   30   31