Page 9 - Buletin-SGR-Vrancea

Buletinul Societății de Geografie din România – Filiala Vrancea. Anul 2018│nr. 1

Dintre toţi fraţii, Simion a fost mai apropiat de Marina, tuşa preoteasă, femeie straşnică, rămasă
văduvă cu cinci copii, crescând şi pe cei şapte ai lui Ion, care a murit de tânăr. Tot ea l-a îngrijit şi pe
Simion, când a rămas orfan de mamă, la numai zece ani sau când s-a îmbolnăvit prin cele străinătăţi
(1898).
3
Copilăria va fi fost ca a tuturor celor de seama lui, până s-a dus la şcoală, pentru că ,,Boala de

care a pătimit cel mic, dintre cei patru rămaşi în viaţă, n-a fost vărsatul, ci şcoala” - aluzie la
metodele nepedagogice şi la pălciile de vergi, care erau la mare cinste şi cu care dascălii îşi îndemnau
elevii la învăţătură.
Când era mic, mergea cu vitele la păscut, se juca, zburda prin poienile codrilor Sovejei, bucurându-
se de verdele brazilor şi de cântecul păsărilor, sorbind cu nesaţ şi împărtăşindu-se din icoanele Zboinei,
Răchitaşului, Văii Chilugului: ,,Coborând de la odăi, în urma vitelor, cu saci şi cai mânaţi dindărăt,
cu boi prinşi la tânjală, cu moşnegi călări şi argaţi târând bâta după ei, lumea copilăriei a dat peste
mine în sat. La noapte voi auzi iarăşi clinchetul domol de la clopotele vacilor care rumegă pe jumătate
4
adormite” . Lumea copilăriei a săpat adânc în sufletul celui care abia venise pe lume. Deşi a plecat de
mic de acasă - pe la nouă, zece ani - imaginea satului de sub codru, l-a urmărit ca pe nimeni altul,
lăsând chiar cu limbă de moarte să fie dus în cimitirul alor săi, din Soveja - lucru care s-a înfăptuit în
octombrie 1993.
Satul natal i-a dat chiar şi a doua viaţă. Când prin cele străinătăţi s-a îmbolnăvit rău de tot, a revenit
la obârşie, a reînnodat firul cu ai săi: ,,m-am simţit una cu toţi ai mei de azi şi de totdeauna”, iar datina
,,mai trainică decât pietrele mormintelor”, i-a dat puterea şi forţa să o ia de la capăt, să se întoarcă şi,
în-zdrăvenit, să intre din nou în luptă şi să cucerească lumea ştiinţei şi a culturii.
Începutul şcolii a însemnat, într-un fel, sfârşitul copilăriei, deoarece aceasta a fost o cumplită
corvoadă, în care metoda de predare era una: ,,lovirea cu palcea sau cu varga (de salcie, de mesteacăn
ori de prun). Şcoala a fost cea dintâi pacoste pe capul copilului din Soveja, unde oamenii trăiseră,
până atunci, ticniţi, [liniştiţi n. a.] având tot ce le trebuia, iar pe deasupra, şi bune îndrumări la
5
învăţătură” .
După primele trei clase absolvite la Soveja, următoarele două clase le-a urmat la Vidra ,,unde se
adunau copiii fruntaşilor din toată Vrancea”. Aici, alte orizonturi, altă viaţă, alţi oameni. În locul
codrilor de brad, a pădurilor de fag şi de stejar, în locul Dragomirei - ,,un biet pârâu de raţe şi de
gâşte” - a întâlnit Râul Putna care, atunci când venea învolburat, era ,,spaima lumii”. Şcoala era cam
aceeaşi - ,,dondăneam pe de rost, ceea ce monitorul ne da, de ici până colo”. Dacă învăţătura de la
şcoală nu era diferită de cea primită la Soveja, învăţătura cea adevărată i-a arătat copilului coborât de
sub zidurile Mănăstirii lui Matei Basarab, că mai sunt şi alte locuri care merită să fie văzute.
Vidra, Poarta Vrancei, era o altă lume, cu altă vorbă, curat moldovenească, cu oameni mai
molcomi. Sovejenii duc cu ei temperamentul şi nervul moşilor din partea sudică a Carpaţilor - Rucăr şi
Dragoslavele - alte bordeie, alte obiceie. Toate acestea, la un loc, i-au trezit în suflet curiozitatea şi
darul observării, iar când a ajuns la oraş sau prin cele ţări, a înţeles că plaiuri ca la Soveja nu-s
nicăieri.
Au urmat apoi şcolile de la oraşe: Seminarul de la Roman - 4 ani; Seminarul Central de la
Bucureşti - 1 an; Liceul ,,Unirea” din Focşani - 1 an (1885-1886, cls. a V-a) şi Colegiul ,,Sfântu Sava”,
din Bucureşti - 3 ani (1886-1889, cls. VI-VIII).
Schimbările dese ale şcolilor şi ale profesorilor, nu numai că nu l-au derutat, dar i-au dat şi o altă
învăţătură - şcoala vieţii - o altă perspectivă, i-au dat posibilitatea de a face comparaţii şi chiar şansa de
a întâlni câte un dascăl de ispravă.

3 S. Mehedinţi - Premise şi concluzii la Terra, amintiri, mărturisiri, ed. a II-a, Ed. Viaţa Românească, Bucureşti, 1998, p.
15;
4 S. Mehedinţi - Premise şi concluzii la Terra, amintiri, mărturisiri, op. cit., p. 108;
5 Idem, pp. 15-16;
7