Page 10 - Buletin-SGR-Vrancea

Buletinul Societății de Geografie din România – Filiala Vrancea. Anul 2018│nr. 1

La Roman, l-a întâlnit pe profesorul de istorie, D. Grăjdeanu, om fără prea multă carte, dar ,,cu
respect de sine”; la Seminarul Central, pe profesorul Constantin Georgian, care i-a trezit gustul pentru
limba latină; la Focşani, pe Savel Rahtivan, care i-a dezlegat mintea pentru a înţelege frumuseţile
matematicii, iar la Sfântu Sava l-a întâlnit pe profesorul de filosofie, D. Laurian, ,,om cu bun simţ”,
care le vorbea elevilor ca un părinte: ,,Cu o singură privire, cu un singur cuvânt ştia să ţină în frâu
6
orice abatere de la buna cuviinţă (…), totdeauna sever în judecată, însă potolit în cuvinte” . Aceşti
profesori i-au sădit în suflet pasiunea pentru istorie, matematică şi pentru limba latină. Să nu uităm că
Mehedinţi a fost întâi student la matematică ,,urmând celui mai adânc îndemn”, dar a renunţat după o
lună, când trebuia să achite gazda. A avut atunci şansa – viaţa nu e geometrie - de a fi apărut o bursă la
Seminarul Normal Superior. Obţinând bursa, proaspătul bacalaureat avea asigurate condiţiile
materiale, putându-se ocupa, cu toată energia de studii. Trebuie amintit faptul că statul român dădea
destul de multe burse la şcolile care pregăteau dascăli. Pe de altă parte, Mehedinţi a avut marea şansă
de a întâlni aici doi mari profesori: Titu Maiorescu şi Alexandru Odobescu, personalităţi care îi vor
marca întreaga viaţă. De la Maiorescu a luat dragostea pentru profesorat, ataşamentul faţă de tineri,
logica şi arta discursului, implicarea în educaţie – conferinţele populare – pasiunea excursiilor,
concretizată în celebrele Congrese ale profesorilor de geografie (1904-1942). De la Odobescu i-au
rămas atât înclinaţia către frumos, cât şi orientarea spre geografie. Odobescu a fost cel care l-a
recomandat pentru bursa oferită de Societatea Geografică Română şi tot el a fost cel care l-a îndemnat
să meargă în Franţa pentru a studia geografia, cu toate că Maiorescu nu a fost prea încântat, sugerându-
i studiul istoriei, spunându-i că geografia nu ar avea nici un viitor, aceasta fiind pe atunci ,,cenuşăreasa
ştiinţelor”.
În perioada studiilor universitare de la Facultatea de Litere şi Filosofie (1889-1892), Mehedinţi va
desfăşura o prodigioasă activitate de organizare a studenţilor în cadrul ,,Ligii pentru unitatea culturală
7
a românilor” (24 ian. 1891), din comitetul căreia făcea parte, alături de: P.P. Negulescu, G. Murnu, N.
Vicol, I. Lupulescu (secretar), M. Dragomirescu, Grigore Brătianu (casier), Al. Orăscu (preşedinte) şi
alţii. La 11 ian. 1891, cu ocazia ,,primirei delegaţiunilor diferitelor corporaţiuni ale ţerei” şi a
împlinirii unui sfert de veac de la urcarea pe tron a regelui Carol I, o delegaţie a Ligei, din care făcea
parte şi S. Mehedinţi, solicită regelui să sprijine cauza Ligii, cauza tuturor românilor. Regele a
8
mulţumit şi a asigurat delegaţia de ,,neadormita sa îngrijire pentru cultura neamului românesc” . Din
iniţiativa Ligii, S. Mehedinţi, alături de alte personalităţi ale vieţii noastre culturale – V. A. Urechia, B.
Şt. Delavrancea, C. Rădulescu-Motru, N. Iorga şi alţii – au prezentat conferinţe prin care au relevat
continuitatea şi unitatea poporului român. S. Mehedinţi împreună cu P. P. Negulescu au redactat
,,Memoriul studenţilor universitari români privitor la situaţiunea românilor din Transilvania şi
Ungaria”, tipărit în limbile: română şi franceză, în 13.000 de exemplare şi difuzat în toată Europa.
Acest Memoriu a iritat guvernul de la Budapesta care a invitat studenţii maghiari să dea un răspuns
studenţilor români, prin care să măsluiască realitatea. ,,Studenţii unguri încearcă să răspundă acestui
rechizitoriu printr-o broşură intitulată: Les Roumaines et la nation hongroise. Réponse au mémoire

6 S. Mehedinţi – Premise şi concluzii la Terra, amintiri şi mărturisiri, op. cit., p. 22.
7 NOTĂ: La sfârşitul sec. al XIX-lea, s-a intensificat lupta românilor din Imperiul Habsburgic pentru a se uni cu ţara. Este
perioada cunoscută în istorie sub numele de Mişcarea memorandistă. Tineretul universitar a organizat acţiuni proprii care
au culminat cu înfiinţarea Ligii pentru Unitatea Culturală a Românilor. La Bucureşti, s-a creat un grup de sprijin, avându-l
în frunte pe Ioan Slavici, revenit în ţară după ce fusese închis la Vacz. Acest grup îşi propunea să strângă bani şi cărţi
pentru a ajuta ,,bibliotecile poporale de peste munţi”. Ştirea că guvernul de la Budapesta urmărea introducerea limbii
maghiare în grădiniţe şi în azilurile de copii a creat o atmosferă incendiară. În aceste condiţii, studenţii Universităţii
bucureştene au hotărât crearea unei societăţi care să sprijine lupta românilor din Transilvania. Întrunirile organizatorice au
început la 16 oct. 1890 în aula Universităţii. ,,Cea de a doua întrunire pregătitoare a avut loc la 24 oct. sub preşidenţia lui
S. Mehedinţi” (cf. Petre Dan - Asociaţii, cluburi, ligi, societăţi - Dicţionar cronologic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică
Buc., 1983, pp. 194). Această întru-nire a hotărât constituirea unui comitet de acţiune şi elaborarea unui Memorandum, prin
care să se adreseze opiniei publice interne şi internaţionale;
8 Ion Lupulescu - Raportul general despre activitatea Comitetului central al Ligei pentru unitatea culturală a românilor,
Lito-Tipografia Carol Göbl, Bucureşti, 1891, p. 129;
8