Page 12 - Buletin-SGR-Ilfov_2019

Fiecare model dintre cele de mai sus are caracteristici pozitive şi limite. Raportarea ţării
noastre la unul sau mai multe modele de evoluţie ar trebui să aibă la bază o analiză aprofundată
a acestora.
Fixarea unui model presupune, atât pentru ţara noastră, cât şi pentru altă ţară aflată
în procesul de mondializare, o importantă capacitate de adaptare şi anticipare. Totodată,
aceasta presupune şi o acţiune mobilizaţională corespunzătoare.
Mondializarea actuală nu mai este „occidentalo-centristă”, ci este eterogenă, ca efect
al lumii multipolare.

4. Modele de evoluţie recentă: între confruntare şi colaborare
Confruntarea directă între civilizaţii este descrisă, într-o formă personalizată, de
S. Huntington („Ciocnirea civilizaţiilor”), în care autorul descrie o confruntare ipotetică
între ţări, grupuri de ţări şi civilizaţii ale lumii contemporane. Confruntarea indirectă
continuă sub forma aparentă a unui nou „război rece”, cu actori mai vechi şi mai noi.
Confruntarea reprezintă un concept cu mai multe componente în acelaşi timp: com-
ponentă economică, ideologică, militară şi, îndeosebi, propagandistică. Cauzele confruntării
sunt reprezentate de raportul între expansionismul practicat de ţări, grupe de ţări, structuri
supraordonate şi intenţia păstrării identităţii popoarelor, naţiunilor, ţărilor şi grupurilor
componente. Exemplele sunt foarte numeroase şi se află într-un proces de modificare
continuă.
Modelele economice şi expansiunea economică (practicată îndeosebi de China,
S.U.A., Coreea de Sud, Taiwan şi Japonia) reprezintă o concretizare a ideii de afirmare
ideologică şi economică în raport cu alte ţări şi grupări ale acestora.
În cadrul evoluţiei recente, se poate observa o afirmare crescândă a unor entităţi statale
în dezvoltare (îndeosebi Mexic, Brazilia, Turcia, Kazahstan, Vietnam). Există însă şi regiuni
ale globului fără un expansionism vizibil.
Totodată, pot exista arii de expansionism potenţial (Indonezia, Iran etc.), parţial şi de
inspiraţie religioasă.
Componenta centrală a mondializării ar trebui să o reprezinte (şi o şi reprezintă,
parţial) colaborarea între state şi grupări de state, pe baza unor reguli precise şi a unui interes
comun pentru progresul omenirii. Există în prezent instituţii mondiale (ONU, UNESCO,
GATT etc.), regionale (multe, însă, cu un caracter oscilant), interstatale, dar şi practicate la
nivelul companiilor transnaţionale. Regulile transparenţei colaborative sunt însă, pe alocuri,
limitate sau au o vizibilitate cunoscută doar de parteneri.
Temele transeconomice de colaborare cuprind o gamă foarte largă, cum ar fi: utilizarea
resurselor, problemele de mediu, păstrarea biodiversităţii, difuzia culturală, evoluţia ştiinţei
şi o anumită viziune integratoare asupra planetei ca întreg.

5. Scenariul unei ordini mondiale constructive
Deşi pare o construcţie utopică şi ipotetică, un astfel de scenariu bazat pe contribuţia
deliberată şi angajantă a structurilor socio-economice ale lumii, asociat cu un mecanism de
aplicare, reglare şi control corespunzător, este singura soluţie pentru lumea de mâine.
Acest lucru este, într-o mare măsură, dificil de realizat, deoarece interesele ţărilor (sau
ale grupelor de ţări) şi acţiunile actorilor individuali (sau colectivi) modifică ordinea logică
şi raţională a unui demers constructiv.

10