Page 15 - Buletin-SGR-Vrancea

Buletinul Societății de Geografie din România – Filiala Vrancea. Anul 2018│nr. 1

Deşi Ministerul Afacerilor Interne îi răspunde cu promptitudine că imobilul este scutit de
rechiziţie, hotărând restituirea imediată a acestuia (24 oct. 1946), Mehedinţi va intra în propria-i casă
abia în anul 1957. Probabil că fiind la o vârstă aşa de înaintată, autorităţile au aşteptat să se stingă din
viaţă şi să nu mai aibă cui să redea locuinţa.
În perioada 1946-1950 va locui pe strada Berzei nr. 47, în casa lui C.C. Giurescu, ,,într-o singură
cameră, având o intrare spre balconul de lângă acoperiş”.
La 30 iun. 1950, după arestarea lui C. C. Giurescu (în noaptea zilei 5.05.1950), casa familiei
acestuia a fost confiscată, familia evacuată împreună cu familia Mehedinţi şi duşi într-un ghetou din
strada Alexandru Moruzi, nr. 27 - ,,o stradă cu nume urât, trebuind să locuim patru persoane: eu,
soţia, fiica noastră (soţia lui Giurescu) şi fiul lui [Dinu], student universitar, într-o cameră plină de
ploşniţe”.
După câteva luni, prin grija părintelui Balaur, devenit şi duhovnicul savantului, Mehedinţi s-a
mutat ,,în casa parohială a Bisericii Mavrogheni”, unde a locuit până în 1957, ,,într-o strâmtorare tot
mai grea, îndeplinind toate nevoile traiului material - până şi tăiatul şi căratul lemnelor”, şi asta la
vârsta de aproape 90 de ani.
În anul 1957 - ,,prin bunăvoinţa tuturor, începând cu Preşedintele Ţărei [Dr. Petru Groza,
Preşedintele Consiliului de Miniştri], cu fostul preşedinte, prof. Dr. Parhon, care a binevoit să mă
cerceteze [viziteze n. a.] în spital, apoi în locuinţa mea, după operaţie” - şi-a recăpătat locuinţa din str.
Dimitrie Racoviţă nr. 12, la 2 martie 1957, unde, în sfârşit, şi-a reîntregit familia.
Bucuria revenirii în casa unde a trăit şi creat o viaţă, nu poate acoperi deznădejdea şi sfâşierea care-
l cuprinde la 26 martie 1957, când ,,am păşit pragul casei, găsind-o goală - numai păreţii şi
acoperişul…, iar când m-am coborât în camera unde lucrasem o viaţă întreagă - total goală şi
aceea…!!!”.
Aici cuvintele celui care a băut tot paharul amărăciunii, devin neputincioase. Frânturi de gânduri te
hăituiesc, iar în minte îţi încolţeşte întrebarea ultimă: Cu ce ţi-am greşit, Doamne?
Ce va fi simţit în sufletul său e greu de spus în cuvinte…Cel care slujise o viaţă întreagă munca şi
adevărul, cinstea şi iubirea faţă de semeni se vedea acum batjocorit şi umilit, fără putinţa de a se apăra.
24
Pierderea bibliotecii, arestarea celor 34 de titluri din opera sa , suna mult mai greu decât o
condamnare la nefiinţă.
Semnificative pentru caracterul şi statura morală a lui Mehedinţi rămân, între altele, două mărturii:
25
lucrarea ,,Aşa a fost…” a renumitului chirurg, profesor doctor, Ion Juvara şi ,,Rugăciunea din urmă”
a savantului.
În cartea sa, chirurgul Ion Juvara face o confesiune impresionantă: ,,Pe Prof. Simion Mehedinţi l-
am operat pentru un cancer sigmoidian. Împlinise 82 ani, dar avea o stare biologică perfect normală.
Atât înainte cât şi după operaţie lucra zilnic 4-6 ore la istoria lui Tucidide. Fusese evacuat din casa
sa, nu avea pensie şi o ducea destul de greu, dar suporta totul cu demnitate; nu l-am auzit niciodată
plângându-se de situaţia în care se găsea.
Într-o zi a venit, în clinică, prof. C. I. Parhon să viziteze pe una din colaboratoarele lui, care
fusese operată. I-am spus că Simion Mehedinţi este internat şi operat. A intrat să-l vadă. Erau vechi
prieteni. L-a întrebat dacă are pensie. A răspuns că NU!
-…Bine, am să intervin să-ţi dea pensie! a spus C. I. Parhon.
- Nu primesc decât dacă se va da tuturor colegilor mei! – a răspuns S. Mehedinţi spre uimirea mea,
care cunoşteam cât de greu trăia. Oricine citeşte acest episod îşi poate da seama ce OM era
profesorul Simion Mehedinţi.

24 * * * - Publicaţiile interzise până la 1 mai 1948, Bucureşti , 1948, pp. 274-276;
25 Dumitru MUSTER – Scrieri despre educaţie şi învăţământ. Antologie, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1992, pp.
268-271;
13