Page 39 - Buletin-SGR-Vrancea

Buletinul Societății de Geografie din România – Filiala Vrancea. Anul 2018│nr. 1

Evoluția României ca stat, la contactul dintre Occident și Rusia este, deci, rezultatul evoluției acestor
condiții geografice: nu numai Terra începuse să fie înțeleasă, din punct de vedere fizic, ca unitate
planetară, ci și umanitatea, inclusiv în expresia sa politică.
41
Asupra tematicii dunărene și pontice, Simion Mehedinți revine într-o conferință inaugurală
ținută la Liga Navală Română, la 20 de ani de la Marea Unire, Simion Mehedinți, realizând, din nou, o
demonstrație de mare semnificație geopolitică: „Viața poporului nostru a avut și are două coordonate:
de o parte Muntele și Codrul, de altă parte Dunărea și Marea. Cine zice Dunăre trebuie să zică
numaidecât și Marea Neagră. Dar nu numai atât: trebuie să adaoge și Bosforul (care nu-i decât o
prelungire a Dunării), apoi și Dardanelele – o continuare a Bosforului. (...) Dunărea nu poate și nu
trebuie să fie despărțită, o clipă măcar, de Marea Neagră și de strâmtori, cu care formează o
42
«coordonată fundamentală» pentru destinele trecute și viitoare ale poporului nostru” .
Pentru a demonstra acest fapt, Simion Mehedinți aduce în atenție mai multe momente cruciale, printre
care și 1859 (Mica Unire) și 1918 (Marea Unire), adică anul „unirii” și anul „reîntregirii”, când, în
cuvintele savantului, s-a produs „strângerea la un loc a bucăților împrăștiate”.
1859 (Mica Unire). După „refluxul” din 1812 – anul îngustării maxime a teritoriului național
(ocuparea Basarabiei de către ruși, a Bucovinei de Nord de către austrieci, Transilvania făcea parte din
Imperiul Austro-Ungar, iar pe malul românesc al Dunării apăruseră raialele turcești) –, „fatalitatea
geografică” își ia din nou „revanșa asupra istoriei. Nevoia unui comerț liber pe fluviu (Tratatul de la
Adrianopol, 1829, care punea capăt războiului ruso-turc) avea o cauză în cealaltă parte a continentului:
ca urmare a Revoluției Industriale, populația Arhipelagului Britanic creștea în ritm accelerat, iar
necesitatea de a importa cereale „din orice țară a pământului” era acută. Astfel: „Dunărea trebuia și ea
să fie un drum liber pentru exportul cerealelor românești, și pentru importul mărfurilor ieșite din
fabricile engleze. Fluviul, așadar, a înlesnit cel dintâi pas spre întregirea teritoriului
43
românesc(s.n.)” .
Un alt moment istoric l-a constituit Pacea de la Paris din 1856, care punea capăt unui alt război
ruso-turc, numit și „al Crimeii” (1853-1856), care a avut din nou efect asupra teritoriului românesc –
restituirea Bugeacului (teritoriul din sudul Basarabiei, ce va fi împărțit de către administrația
românească în trei județe, respectiv Cahul, Bolgrad și Ismail): „Se cuvine să ne întrebăm: de unde
atâta generozitate din partea Angliei și a Franței, față de noi, care nici nu luaserăm parte la război?
La întrebarea aceasta răspunde tot Dunărea. Atât Franța, cât și Anglia, preocupate de «chestia
Orientului» și de porneala rușilor spre Bosfor, au simțit nevoia să tragă zăvorul la gurile Dunării,
44
depărtându-i pe muscalii cuibăriți în deltă încă de la 1812” .
Și iată cum, demonstrează din nou Simion Mehedinți, fără a diminua importanța factorilor
interni, rolul fluviului și faza maritimă a istoriei au fost determinante pentru evoluția statalității
românești: „Totuși să nu uităm că la spatele Unirii, făcute în contra voinței celor trei împărății vecine,
stătuse Napoleon al III-lea – adică tot cel din timpul războiului Crimeii –, care nu uitase chestia
Orientului și nici pe rușii ce năzuiau mereu spre Dunăre și spre Bosfor. (Cele trei județe erau prea
puțin; i se părea mai nimerit să fie strajă la Dunărea de jos, o țară mai mare, sub un domn legat prin
45
recunoștință de Franța)” .
Războiul de Independență (1877-1878) este legat tot de Dunăre, căreia i se adaugă
continuitatea geografică firească a Mării Negre: „...necesitatea politică a Europei de a ridica un zid
cât mai temeinic între Rusia și Turcia. După 1856, noi puseserăm zăvor pe malul stâng al Dunării, în
urma Tratatului de la Paris. Prin Tratatul de la Berlin, căpătăm rolul de zăvor și pe malul drept.
Englezii, cu interesul lor pentru calea ferată Cernavodă – Constanța, se îngrijeau nu numai de

41 Idem (1938), Legăturile noastre cu Dunărea și Marea, în „Opere complete” (1943), op. cit., pp. 150-165.
42 Ibidem, p. 150.
43 Ibidem, p. 153.
44 Ibidem, pp. 153-154.
45 Ibidem, p. 154.
37