Page 38 - Buletin-SGR-Vrancea

Buletinul Societății de Geografie din România – Filiala Vrancea. Anul 2018│nr. 1

37
Expediția sa în Rusia era un fel de reeditare a isprăvii lui Dariu Histaspe contra sciților...” . Revine
asupra acestei idei, păstrând esența, iar pe 25 ianuarie 1952, își nota: „Napoleon, trecând Alpii ca
Hanibal, străbătând în câteva luni, pe urmele lui Caezar până în Egipt, Mediterana, cea mai
continentală dintre cele trei «mediterane», punând la cale «blocul continental», suprema sa armă
contra Angliei, apoi vânzând, nu pe un blid de linte, nici pe un bob, imensa vale a lui Mississippi –
Louisiana (cea mai mare greșeală a sa, mai mare decât expediția în Rusia), a fost și a rămas
38
continental. N-a fost oceanic decât prin moartea sa” .
Accesarea rezervelor de cărbune (o cantitate de energie suplimentară în sistem), revoluția
industrială și utilizarea motorului cu abur, apoi cu combustibil, în transporturile pe apă, au propulsat
omenirea în faza oceanică, iar Marea Britanie a devenit prima putere maritimă a planetei, deschizând,
în acest fel, o competiție pentru o poziționare cât mai bună în această ierarhie a celorlalte puteri
europene: „... fiind apa mai întinsă decât uscatul, cine a dobândit mai întâi stăpânirea asupra
Oceanului Planetar, acela, în chip firesc, a putut stăpâni comunicațiile dintre toate continentele și
39
deci negoțul mondial” .
Centrul de greutate al omenirii, din punct de vedere economic și geopolitic, migrase dinspre
spațiul ponto-mediteranean spre Atlanticul de Nord, SUA devenind a doua putere maritimă a lumii,
care și detroneazăMarea Britanie, după al Doilea Război Mondial.
De asemenea, dacă Primul Război Mondial, păstra încă substratul continental (era un război
european), spre sfârșit, nuanța maritimă l-a făcut să devină mondial (implicarea SUA). În timp ce
aceeași dimensiune maritimă a imprimat caracterul mondial al celui de-al Doilea Război Mondial,
dimensiunea sa aeriană (faza atmosferică a istoriei) a grăbit deznodământul.
În ceea ce privește România, faza oceanică a istoriei a imprimat modificări geopolitice:
necesitatea celor două puteri maritime (Marea Britanie și Franța; „cuceritorului continental”, Napoleon
I, îi urmase nepotul său, Napoleon al III-lea, care avea interese oceanice) de a securiza gurile Dunării –
marele fluviu istoric al Europei – de ambițiile Rusiei (putere continentală), care avansa pe fondul
reculului geopolitic al Imperiului Otoman (altă putere continentală), a făcut posibilă, printre alți
factori, evoluția și întărirea statului român de la 1859 (prin unirea celor două principate). Navigația
liberă pe Dunăre și pe Marea Neagră făcea pare din schema intereselor celor două puteri maritime,
Franța și Marea Britanie, instalând la Sulina, Comisia Europeană a Dunării, „un soi de Parlament
40
European real” .
Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și intrarea în faza atmosferică a istoriei, ulterior
suprapunându-se și cea spațială, au determinat reconfigurarea sistemului geopolitic mondial, împărțind
lumea în două blocuri aero-spațiale, în jurul a doi poli de putere – SUA și URSS – care au funcționat
pe toata Războiului Rece (România ajungând în sfera de influență a Moscovei).
O altă dovadă că Simion Mehedinți a înțeles cu mult înaintea vremurilor, caracterul global al
jocurilor de putere și influența asupra sistemelor geopolitice locale și regionale, constă în evoluția
României în perioada post-Război Rece. Aplicarea fazei atmosferice a istoriei a făcut din România un
candidat eligibil pentru blocul militar occidental al NATO, într-o manieră oarecum grăbită.
Redeschiderea teatrului de operațiuni din Orientul Mijlociu – atacul SUA asupra Irakului (martie
2003) – și poziția Turciei, care nu a permis atacarea unei țări musulmane folosindu-se teritoriul său, au
determinat căutarea unui alt teritoriu compatibil din toate punctele de vedere, apropiat de zona de
război. Astfel, statutul de țară pontică a României a fost pus din nou în valoare, de data aceasta de către
„faza atmosferică a istoriei”, determinând evoluția geopolitică ulterioară a țării noastre – intrarea în
NATO (2004), apoi în Uniunea Europeană (2007) și reconectarea la Occident.

37 Simion Mehedinți (1940), Fazele geografice ale istoriei. Observări geopolitice, în „Opere complete” (1943), vol. I,
partea a II-a „Geographica”, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, p. 312.
38 Simion Mehedinți (2016, postum), Caiete, vol. III (lucrare îngrijită de Costică Neagu), Ed. Terra, Focșani, p. 148.
39 Idem (1940), op. cit., în „Opere complete” (1943), op. cit., p. 313.
40 Idem (2012, postum), op. cit., p. 9.
36