Page 36 - Buletin-SGR-Vrancea

Buletinul Societății de Geografie din România – Filiala Vrancea. Anul 2018│nr. 1

 că, peste acest proces, s-a suprapus un determinism geografic extern – conceptualizat de Mehedinți
25
sub forma „fazelor geografice ale istoriei”, pe care le-a dezvoltat în câteva decenii , și care au avut ca
rezultantă impunerea statului carpatic la gurile Dunării șila Marea Neagră.
„Mai întâi – își începe Simion Mehedinți studiul care aniversa 50 de ani de la Mica Unire –
însăși formarea unui stat legat de Carpați a fost o fatalitate geografică. Fatalitatea a stat în forma
arcuită a acestui lanț de munți, care, împreună cu Munții Apuseni înconjoară Podișul Transilvaniei,
făcând din el o cetate închisă din toate părțile. Romanii, după ce aleseseră ca graniță a imperiului
linia Rinului și a Dunării, numai cu părere de rău au trecut de această linie; dar au trebuit să treacă.
Un regat puternic întemeiat între acești munți putea să poruncească și celor din șesul Tisei și Dunării
de mijloc până la Alpi, și celor din șesul dinspre Marea Neagră. Așa a fost cazul cu Burebista care,
rezemat pe Carpați, ridicase între Alpi și Volga, cum am zice azi o «mare putere» în fața întinsului
Imperiu Roman. Fatalitatea geografică a atras deci pe romani la Sarmizegetusa, pentru a-și asigura
stăpânirea continentului, după cum îi atrăsese odinioară asupra Cartaginei spre a-și asigura domnia
asupra mării. Astfel s-a răsădit neamul nostru în Banat, Oltenia și Podișul Transilvaniei, de unde a
26
27
început a roi în lături” .
În analiza invocată, savantul recurge la o analiză științifică a fazelor geopolitice ale procesului
unionist, identificând „fluxuri” și „refluxuri”.
Refluxul geopolitic din Evul Mediu are drept consecință fragmentarea politică a spațiului
carpato-danubiano-pontic, respectiv apariția unor formațiuni statale noi (montane) – „țările” („Românii
în mic” la Nicolae Iorga) –, care, într-o nou flux se reconfigurează sub forma principatelor române:
„Nicăieri nu se vede mai bine însă fatalitatea elementului geografic, ca în titlul lui Mircea cel Bătrân:
«mare voievod și domnitor a toată Țara Ungro-Vlahiei și al părților de peste munți, încă și spre
părțile tătărăști, și Amlașului și Făgărașului herțeg, și Banatului de la Severin domn, și de amândouă
28
părțile pe toată Dunărea până la Marea cea mare și cetății Dârstorului stăpânitor»” .
Deși nu face nicio altă demonstrație suplimentară, reușește numai prin sublinierea unor
elemente geografice să redea rolul pe care acestea l-au jucat în înțelegerea geopolitică a contextului
teritorial-istoric din momentul respectiv. Reliefează, de asemenea, caracterul teritorial și geopolitic
unitar al spațiului românesc în gândirea lui Ștefan cel Mare, care deși era domn al Moldovei, nu scapă
din atenție Dunărea și Marea Neagră: „Ștefan pune și alungă domni în șesul de la Dunăre, din nevoia
29
de a-și apăra hotarul de miază-zi în contra turcilor, ca și cum cele două țări ar fi fost unite” !
După Mircea cel Bătrân și Ștefan cel Mare, urmează din nou un reflux (recul geopolitic): „Prin
slăbirea internă, provocată de lupte dinastice, hotarele încep a se știrbi. Dobrogea e pierdută în 1419,
Severinul în 1419, părțile de peste munți în 1462. Crăciuna cu ținutul Vrancei se mută tot la frați,
Pocuția e pierdută de Bogdan cel Orb (1504-1517), iar Ștefan Lăcustă, urmașul lui Rareș, pierde
Moldova maritimă și dunăreană, adică ținutul de la gura Nistrului până la Prut. Apoi, încetul cu
încetul, steaguri străine fâlfâie pe malul stâng al Dunărei și al Nistrului în așa-numitele «raiale». Mai
târziu se clatină Oltenia întreagă; Bucovina se și dezlipește, iar după ea este pierdută toată Moldova
dintre Prut și Nistru. Anul 1812 este momentul refluxului celui mai scăzut, a celei mai mari știrbiri
30
31
teritoriale.” Însă, continuă: „Secolul al XIX-lea a îngăduit în sfârșit un nou flux” , stimulat de

25 Simion Mehedinți a elaborat o teorie geopolitică completă cu privire la România, respectiv teoria statului național unitar
organic – vezi Marius-Cristian Neacșu (2018b), op. cit.
26 „Țară-stup” la Ion Conea (1942a), «Tota Transilvania ad nos venit» sau Cât valorează teoria Iancsó Benedek, în
„Geopolitica și Geoistoria. Revistă română pentru sud-estul european”, Anul II, nr. 1 (ianuarie-februarie), Societatea
Română de Statistică, București, p. 15.
27 Simion Mehedinți (1909), op. cit., pp. 77-78.
28 Ibidem, p. 79.
29 Ibidem.
30 Ibidem.
31 Ibidem.
34