Page 55 - Buletin-SGR-Vrancea
P. 55
Buletinul Societății de Geografie din România – Filiala Vrancea. Anul 2018│nr. 1
8
lea , dar și la sud de Dunăre, unde este amintită o județie vlahă, în Serbia, în veacul următor (S.
Dragomir, 1959). Organizarea administrativă în județe și ținuturi continuă, de fapt, vechile țări,
premergătoare statelor medievale românești. Acest fapt este confirmat de ambele părți ale Carpaților:
vechea „Țară” a Maramureșului a devenit unitate administrativă (comitat, din Evul Mediu, județ, din
perioada interbelică), cea a Făgărașului (numită și Țara Oltului) a fost continuată, mult timp, de un
districtusTerraeFogarasi, apoi, după Unire, de județul Făgăraș, ori pe locul vechiului cnezat al lui
Farcaș, s-a dezvoltat viitorul județ medieval și actual Vâlcea (I. Conea, 1946), vechea Țară a
Berladnicilor a fost continuată cu ținutul Bârladului, contopit, în epoca medievală cu ținutul Tutova,
care a fost continuat, până în anii postbelici de județul omonim,etc.
Repartiția spațială a câtorva nume care reflectă continuitatea, din perioada romană, a unor instituții cu
rol politico-administrativ și militar, arată că, și în acest domeniu, moștenirea romană a fost extrem de
însemnată. Este vorba despre distribuția spațială a numelor Jude, Județ, Duca și Domn în spațiul
carpato-balcanic. Toate hărțile sunt realizate prin metoda coeficienților de distribuție spațială.
Figura 11
Jude se referă la conducătorul Sfatului Bătrânilor, instituție cu rol de coordonare a obștii
țărănești, perpetuată, la strămoșii noștri, din vremea traco-dacilor (Johnston, Abbott, 1926). Termenul
8 Emil Diaconescu, op. cit., p. 22, inclusiv notele infrapaginale 2-4. Autorul menționează numele unui oraș din Galiția (azi
în vestul Ucrainei): Jedecev, Jidacev, Jidecev, menționat în secolul al XIII-lea ca voloskimgorodom = orașul valahilor.
Localitatea, numită astăzi Jîdaciv, ar fi fost sediul unui scaun de judecată românesc (județ). Faptul pare plauzibil, dacă
menționăm că numele localității, atestate documentar în 1164 (în forma Udech), este notată, în secolele XIV-XVII, în
forme ca Zudech, Zudachiv, Sudachiv, Zidachiv, Sidachiv, Zudechev (https://en.wikipedia.org/wiki/Zhydachiv, 9 ianuarie
2017). Formele Zudech, Zudechev și chiar prima atestată – Udech – par a proveni, ținând cont și de deformările
cancelariei oficiale (necunoscătoare a limbii române), de la cuvântul românesc județ, pronunțat, poate, local, într-o formă
arhaică, *judeci(u).
53

