Page 56 - Buletin-SGR-Vrancea

Buletinul Societății de Geografie din România – Filiala Vrancea. Anul 2018│nr. 1

jude provine, așa cum am mai amintit, din latină (din judex) și avea sens legat de rezolvarea pricinilor
între membrii obștii. Practic, putem spune că judele este precursorul primarului (apărut în epoca
modernă), în vreme ce Sfatul Bătrânilor a precedat Consiliul Local.
În ceea ce privește distribuția spațială actuală, ies în evidență, în primul rând, Ardealul
(inclusiv partea sa estică, azi – majoritar maghiarofonă), dar și sudul Basarabiei. Valori mari ale
coeficientului se întâlnesc, însă, în mai multe regiuni românești: Moldova, Bucovina (inclusiv partea sa
nordică), Crișana, Banat, dar și în aria Capitalei. De asemenea, se remarcă numeroase regiuni din estul,
sudul și nordul Ucrainei, nordul Ungariei, Serbia, vestul și nord-estul Bulgariei.
Mai notăm faptul că prezența juzilor este atestată, în Ardeal și toponimic, prin numele localității
Sântejude. Pe de altă parte, este oarecum surprinzătoare neatestarea actuală a antroponimului în
Oltenia, în condițiile unor mențiuni medievale – Judescu, Jude – în veacul al XVII-lea (N. A.
Constantinescu, 1963). Fie patronimul a dispărut, fie este vorba de o înregistrare incompletă
(deocamdată) a patronimelor actuale, la nivelul spațiului românesc.

Figura 12

Patronimul județ se referea, inițial, la cel care împărțea dreptatea pentru un număr de mai
multe sate, fiind vorba, astfel, de un fel de „instanță” superioară judelui. Treptat, sensul termenului
județ – evoluat din latinescul judicum – a „translat” spre cel teritorial, cu sensul de arie cu mai multe
așezări – exact sensul pe care cuvântul îl are, din Evul Mediu până azi, în spațiul românesc actual, cel
de unitate administrativă cuprinzând mai multe așezări. Prima mențiune documentară a este de la nord
de Nistru, din veacul al XII-lea, când, prin actualul oiconim Jidaciv, din vestul Ucrainei, credem că a
fost marcată existența unui *judeciu (Emil Diaconescu, 1942), urmată de atestarea unei județii este
atestată la vlahii românofoni din Serbia medievală (azi, Kosovo), în secolul al XIII-lea (S. Dragomir,

54