Page 79 - Buletin-SGR-Vrancea
P. 79

Buletinul Societății de Geografie din România – Filiala Vrancea. Anul 2018│nr. 1






            satului  Tomnatec   la  1023,  9  m.  Crângurile  circumscrise  acestui  sat se  întind  pe  plaiurile  munților
            însoriți până la maxim 1212 m, cătunul Șesul Tomnatec.
                    Sub vf. Balomireasa (1632 m) se găsește o așezare temporară de tip ”mutătură” situată între
            curbele de nivel 1500-1550 m (V. Surd și col. 2018:55) iar  C. Giurcăneanu (1988:288, pe schița de
            hartă) ne arată un grup de 4 gospodării situate sub culmea muntelui, chiar sub curba de nivel de 1600
            m, acum acestea fiind ruinate. Este posibil să fie vorba de nămașul ”După Vârf”, situat imediat sub Vf.
            Balomireasa (foto nr. 1)





















            Foto nr. 1-2. ,,Nămașul” După vârf, sub Balomireasa         Plaiul cu cătunele Durlești-Trifești-Petreasa
                                       (Sursa foto: Clubul cicloturistic ,,Napoca” Cluj/ cont FB)

                                   15
                    I. Șandru (1975) , I.A. Pop și Th. Nägler (2003)  și în monografia România. Spațiu. Societate.
                                                                  16
                          17
            Mediu (2005)  citați de V. Surd și col.(2018:55) menționează că localitatea cea mai înaltă din Munții
            Apuseni  este  satul  Petreasa  (comuna  Horea,  județul  Alba  –  foto  nr.  3).  I.  Șandru  descrie  limitele
            altitudinale  ale  satului  Petreasa  ca  fiind  cuprinse  între  1250-1660  m.  După  cercetări  amănunțite  de
            teren și cartografice recente V. Surd și col. (2018:55) dovedesc că acele valori stabilite de I. Șandru
            (1975) nu sunt veridice, satul Petreasa cu cei 52 locuitori (2011) este cuprins între 1025 și 1230 m
            altitudine, izohipsa de 1150 m trece prin dreptul școlii (abandonată din cauza lipsei elevilor). Cel mai
            probabil I. Șandru a folosit hărți topografice de teren foarte vechi, pe care să fi localizat gospodării
            rurale acum dispărute ...!
                    V. Surd și col. (2018:55) susțin faptul că cea mai înaltă așezare rurală din Munții Apuseni și
            din România este satul Măguri din comuna Măguri-Răcătău județul Cluj, situată între 1200-1300 m
                                                                     18
            altitudine și cu un număr de 918 locuitori (2011)- foto nr. 3
                    Corelația  între  învelișul  pedovegetal  și  documentele  istorice  demonstrează  că  umanizarea
            culmilor montane din Munții Apuseni a început spre sfârșitul secolului al XVII-lea și a continuat cu
            intensitate  și  pe  durata  secolelor  următoare,  când  moții  din  bazinul  Arieșului  au  primit  înlesnirea
            deforestărilor pentru obținerea pășunilor și dreptul de a se stabili pe terenurile defrișate. Tăierile s-au
            făcut neorganizat, în pâlcuri, rezultând foarte multe poieniri în care s-au construit gospodării familiale.
            Aceste pâlcuri de gospodării de altitudine, risipite pe versanți și platouri printre pâlcuri de pădure, sunt
                                                                         19
            actualele crânguri și cătune atât de numeroase și caracteristice . Exploatarea pădurii în pâlcuri a avut
            și  efecte  benefice  asupra  geomorfologiei,  a  stabilității  versanților  înclinați.  Munții  Gilăului  sunt





            15  România. Geografie Economică. Editura Didactică și Pedagogică, București
            16  Istoria Transilvaniei până la 1541. Institutul Cultural Român, Centrul de Studii Transilvane, Cluj Napoca.
            17  Editura Academiei, Institutul de Geografie, București
            18  Crângul Robești (antroponimicul ”Robu”), aparținând satului Măguri este disipat altitudinal până aproape de 1400 m
            (constatare de teren)
            19  *** Geografia României.III. Carpații Românești și Depresiunea Transilvaniei. Editura Academiei București, 1987:456
                                                                                                             77
   74   75   76   77   78   79   80   81   82   83   84