Page 76 - Buletin-SGR-Vrancea
P. 76
Buletinul Societății de Geografie din România – Filiala Vrancea. Anul 2018│nr. 1
CEA MAI ÎNALTĂ AȘEZARE RURALĂ DIN ROMÂNIA
Viorel PARASCHIV
1
Abstract: This article aims to clearly contribute to some confusions and statistics about the
upper limit of permanent rural dwelling in Romania, by using GIS in the toponymatic determination,
medium altitude and geographic position of the investigated settlements.
Keywords: village, hamlet, grove, Fundata, Tomnatec
Introducere:
Oicumena românească valorifică condițiile naturale favorabile pe întreaga suprafață a țării
începând de la țărmul mării și până la peste 2500 m, în Carpați (stația meteo Bucegi-Omu, 2505 m), cu
unele mici suprafețe restrictive umede și culmile montane alpine. Locuirea și formele de aglomerare
sau asociere a locuințelor este rezultatul spațio-temporalității condițiilor de mediu, a acelui optim între
om și resursele necesare permanentizării locuirii.
Bibliografia de geografie umană apărută în perioada sistemului politic etatist din România considera
drept cea mai înaltă așezare stabilă cătunul Tomnatec (comuna Bistra), situat conform citărilor îăn
cascadă la 1600 m altitudine, sub Culmea Balomireasa din Munții Gilău-Muntele Mare (C.
Giurcăneanu, 1988 ș.a.). După anul 1990 bibliografia geografică a explodat pur și simplu, iar
superlativul geografic se ”vinde” bine în marketingul turistic, indiferent dacă vorbim de altitudine,
2
suprafață, teritorialitate etc. Astfel, numeroase localități/comunități (UAT) își dispută întâietatea, mai
ales prin intermediul mass-media și a diferitelor materiale de promovare tipărite sau de pe internet, cu
argumente dintre cele mai diverse și de cele mai multe ori pseudo-științifice.
Metodologie:
Stabilirea altitudinii medii a unei așezări a fost calculată prin algoritmizare:
-media altitudinilor maximă și minimă a gospodăriilor din vatră (intravilan);
-locul central, ”plat”, unde se găsesc principalele instituții social-comerciale (biserica, școala,
magazine);
-utilizarea SIG (Qgis) în stabilirea altitudinii medii a așezărilor;
-corelații altitudinale pe baza bibliografiei consultate, letrică și internet.
Definiții. Discuții:
Definiția satului:
3
= ”localitate de tip rural cu caracteristici edilitare economice, sociale și culturale distincte”
=”așezare de tip rural, a cărei populație se ocupă îndeosebi cu agricultura, locuind în gospodării
individuale...” 4, 5
= grup de locuințe rurale permanente cu dotări edilitare minimale, recunoscut de puterea administrativă
ca entitate și individualitate umană spațial - teritorială (autorul)
Crâng = așezare rurală permanentă, situată în zona montană, constituită din pâlcuri de
gospodării (2 până la 20), fără dotări comunitare importante, ce pot fi dispersate pe mari suprafețe de
1 Profesor dr. la Liceul Tehnologic Economic de Turism, Iași, S.G.R.- Filiala Iași. Email: vpv2012@yahoo.ro
2 UAT = unități administrativ - teritoriale
3 Posea și col. Geografia de la A la Z. Dicționar de termeni geografici. Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986
4 G. Erdeli coord. Dicționar de geografie umană. Editura Corint, București, 1999:282
5 DEX, Academia România, Editura Enciclopedică București 1998:946
74

