Page 33 - Buletin-SGR-Ilfov_2019
P. 33

roţi, una a Monast<irii> Balamuci şi alta a şetrăresei Safta Brezoianca, care acest vad şi
                     moşie le stăpâneşte acum Clucerul D. Locusteanu, altă matcă se cheamă Micşuneşti pe care
                     erau alte două case de moară tot cu două roţi, una a vătafului Ştefan Micşunescu şi alta a
                     repausatului Const. Micşunescu, şi în cealaltă răzmeriţă venind un potop de apă s-a astupat
                     matca Balamucilor, şi s-a pornit toată apa pe matca Micşuneştilor. Fiind matca strâmtă, cu
                     maluri mici şi cu pădure pe marginea malurilor, mânca apa malul, cădeau copaci şi crăci
                     şi împotmolidu-se la un loc se nămolea şi făcea plănii şi neavând apa loc ca să curgă tot
                     pe matcă se revărsa şi peste maluri. Şi lăsând 15 ani, găsind apa malului mai slab drept
                     în drumul ce venea din sus  şi curgea la moara medelnicerului au spart şi s-a făcut prival,
                     iar acum se numeşte ovreiască şi de atunci până acum curge, pe care d-lui Medelnicer
                     totdeauna  o  astupă”  (A.N.I.C.,  Fond  Creditul  Funciar  Rural,  dosar  1155/1874,  f.  20,
                     p. 22-23).
                           Se susţinea, totodată, că „după actele ce s-au înfăţişat se constată că matca veche
                     a Ialomiţei, care a slujit de hotar moşiilor Greci de sus, de mijloc şi de jos, a curs pe
                     vremea  când  a  făcut  Stolnicu  Petre  hotărnicia  (este  vorba  despre  cartea  de  hotărnicie,
                     din 9 mai 1761)  pe sub mal de vreme ce aşa se şi urmează stăpânirea în aceeaşi direcţie
                     a malului, atât a Grecilor de jos cât şi a Grecilor de sus, şi numai d-lui Eliad cu parte din
                     Greci de mijloc încearcă a prelungi moşia d-sale cu o limbă de loc până în matca Ialomiţei
                     curgătoare, între direcţie peste 2000 st; că întinderea ce are Balamuci este alt trup de moşie
                     iar nu din Greci precum aceasta o poate proba cu hotărnicia făcută de Giurescu în anul 1834,
                     precum şi Greci de sus stau în mal şi nu se întind cât Balamuci cu deosebitul său trup, iar
                     acest argument  ar fi destul ca dovadă că întinderea ce voieşte să-şi adauge în lungime d-lui
                     Eliad, o pretinde fără cuvânt, făcându-şi aluziune de a se întinde până în matca curgătoare
                     a Ialomiţei, când după Sinet se cere matca veche, şi care s-a dovedit prin actele înfăţişate şi
                     se poate constata şi prin vedere la faţa locului parii mari ai Brezoienchii şi ai Balamucilor,
                     pe care matca sta, că adică stau pe ruptura ce se făcuse pe lângă Monas<irea> Balamuci,
                     prin urmare după hotărnicea Stolnicului Petre hotarul despărţitor acestor moşii este malul
                     Ialomiţei pe lângă care a curs şi matca veche” (A.N.I.C., Fond Creditul Funciar Rural,
                     dosar 1155/1874, f.22).


                           Concluzii
                           Factologia  istorică  documentabilă  include  adesea  aspecte  de  geografie  fizică,  iar
                     analiza interdisciplinară a surselor documentare poate determina cu certitudine o analiză
                     mult mai profundă a întregului spectru informaţional al documentelor.
                           Prezentul  studiu  reprezintă  un  modest  exemplu  privind  modul  în  care  sursele
                     arhivistice pot sluji cercetărilor geografice și poate constitui, în opinia noastră, un punct de
                     plecare pentru valorificarea bogatelor informații cuprinse în fonduri arhivistice mai puțin
                     citate în bibliografia de specialitate dedicată Ilfovului. În acest sens am putea exemplifica
                     cu fondurile arhivistice „Planuri județe” și „Planuri și hotărnicii”.


                           Bibliografie

                             Lecca, O.-G. (1899), Familiile boereşti române. Istoric şi genealogie (după izvoare
                           autentice), Bucureşti, p. 263-265.
                             ***  Arhivele  Naţionale  Istorice  Centrale  (1874),  Fond  Creditul  Funciar  Rural,
                           dosar 1155/1874, f. 18, f. 20, f. 22.






                                                                31
   28   29   30   31   32   33   34   35   36   37   38