Page 32 - Buletin-SGR-Ilfov_2019

Este de menţionat faptul că familia Polizu deţinea în proprietate şi moşia Micşuneşti care
era limită de hotărnicie pentru moşia Grecii de Mijloc (A.N.I.C., Fond Creditul Funciar
Rural, dosar 1155/1874, f. 18, p. 19).
În anul 1834, Pârvu Lăcusteanu, fiul clucerului Dumitru Lăcusteanu, a reclamat
Judecătoriei Ilfov faptul că moşia sa Gecii de Mijloc, care la momentul cumpărării mergea
„cu capul dinspre silişte până în matca Ialomiţei”, a fost „împresurată de căminarul Polizake,
atât în lat cât şi în capul moşiei ce merge în Ialomiţa cu un codru de loc dinspre Micşuneşti”
(A.N.I.C., Fond Creditul Funciar Rural, dosar 1155/1874, f. 18, p. 18, 20). Plângerea a fost
contestată de Polizu, care invoca hotărnicia moşiei sale Micşuneşti din anul 1816, prin care,
în opinia lui, se „dovedeşte că, atunci cumpărând părintele dumisale moşia Micşuneşti…
arată că capul moşiei Micşuneşti cel din sus se învecineşte cu moşia Balamuci … Apoi
face trăsurile moşiei şi zice „dinspre apus la apa Ialomiţei”… .” (A.N.I.C., Fond Creditul
Funciar Rural, dosar 1155/1874, f. 18, p. 20).
Pentru stabilirea situaţiei reale, Judecătoria Ilfov a emis sentinţa nr. 204 din anul 1834,
prin care a dispus „să se cerceteze unde a fost matca Ialomiţei dinspre Balamuci pe care
îşi avea morile Brezoianca şi Balamuci…..şi care matcă a Ialomiţei au fost din vechime
hotar capului moşiei Greci şi Balamuci” (A.N.I.C., Fond Creditul Funciar Rural, dosar
1155/1874, f. 18, p.20).
Astfel, în timpul cercetărilor la faţa locului, „pentru descoperirea mătcii Ialomiţei ce
a fost din vechime hotar capului moşiilor Greci şi Balamuci s-a înfăţişat în copie legalizată
de Ministerul Justiţiei hotărârea boierilor departamentari cu anul 1785 septembrie 19,
întărită de <domnul> Mihail Costandin Şuţul şi pronunţată între medelnicerul Drăghicean
Greceanu proprietarul moşiei Greci cu Ştefan Micşunescu, ceauşul de aprozi, proprietarul
moşiei Micşuneşti, asupra plângerii medelnicerului Greceanu împotriva Micşunescului, că
numitul având în moşia sa Greci moară pe apa Ialomiţei, de câţiva ani s-ar fi făcut ruptură
din care s-au deschis şi altele, şi această ruptură fiind din josul morii medelnicerului,
umflându-se apa îi face mare stricăciune morii sale, şi cu vremea acea ruptură poate să se
mai lărgească şi strângându-se toată apa acolo i se va face şi mai mare pagubă, şi cerându-i
ceauşului de multe ori a o astupa, nu i-a îngăduit. După care, la judecată, Micşunescul a
înfăţişat şi un zapis cu anul 7232 (anul 1724 exprimat în văleat) februarie, pentru un vad de
moară înjugat cu al medelnicerului ce-l pretenda; hotărând judecata, ca să meargă la faţa
locului boerii alegători să facă cercetare pentru descoperirea adevărului…… Iar pe cât se
atinge de capul moşiei Greci cu capul moşiei Micşuneşti, de la pietrele din şanţ în dreptul
cărora stau în fiinţă şi astăzi morile Micşuneştilor şi au avut curs Ialomiţa în jos tot pe unde
şi-l are şi astăzi până la rupturi, care stau în fiinţa lor, în gura mătcii Ialomiţei fără apă,
ce s-au astupat de atunci din pricina acelor rupturi, pe care şi-au făcut curs apa, lăsându-
şi matca, totdeodată pe uscat şi morile de la Greci. Şi această abatere a apei Ialomiţei
se cunoaşte făcută numai de la anul 1820 încoace, dovadă fiind actul mai sus aşternut cu
anul 1807, prin care cumpără căminarul Polizake moşia Grecii de la Profira Greceanca
cu morile de pe apa Ialomiţei, şi hotărniciile de mai sus, prin care arată că stau capetele
moşiilor Grecii şi Micşuneşti în apa Ialomiţei. Cu cât mai mult că, după încredinţarea a mai
multor oameni, moara Brezoiencii ar fi fost pe matca fără apă a Ialomiţei în gura şanţului
numit la ovreeasca.” (A.N.I.C., Fond Creditul Funciar Rural, dosar 1155/1874, f. 20).
Pentru desluşirea situaţiei de fapt, se invocă şi „o carte de judecată a veliţilor boieri
din leatu 1791 august 5 din a cărei cuprindere se reproduce următoarele: şi după cum ne-a
arătat atât numiţii morari, cât şi toţi înprejureni, pricina este că mai înainte apa Ialomiţei
a curs pe două mătci, despărţindu-se de la satul Zargalău şi se împreuna din susul morilor
medelnicerului şi o matcă se chema Balamuci, la care erau două case de moară cu două

30