Page 33 - Buletin-SGR-Vrancea

Buletinul Societății de Geografie din România – Filiala Vrancea. Anul 2018│nr. 1

9
Faust – „Tocmai unde lipsesc ideile, vorba vine la timp, ca să le țină locul” . Și explică:„În ajunul
declarării războiului[Primul Război Mondial], România avea toate formele civilizației, dar fondul
sufletesc corespunzător îi lipsea cu desăvârșire: parlamente fără voință, miniștri fără conștiință...,
capi de partide fără simțul răspunderii. Se înțelege, cauzele scăderii sunt mai multe, dar cea mai
10
însemnată a fost, de bună seamă, năvălirea unor elemente prea inferioare în viața politică” . Ce ar mai fi de
adăugat? Doar că orice asemănare cu prezentul este pur întâmplătoare...
Iar pe 17 decembrie 1918 îi scria regelui, solicitându-i o audiență în privința următoarei chestiuni: „...
Mă izbise împrejurarea străină că pe când în alte ministere, când cad guvernele, se schimbă numai
secretarii generali, împreună cu ministrul, la culte și instrucție [Educația de astăzi] se schimbă aproape
întreaga administrație – directorii de gimnaziu și subdirectorii, inspectorii și chiar revizorii județeni –
și ziceam: mazilirea aceasta fără judecată și fără alegere... trebuie să înceteze. Un învățământ cu două
capete, după cum cere politica, nu poate trăi, după cum nu trăiește un om sau orice altă vietate, cu două
capete. De aceea propuneam să deschidem membrilor învățământului, cariere profesorale, nu cariere
11
electorale. Să asigurăm stabilitate acelor cariere, dar o stabilitate nepătată de influențele politicii...” .
Atunci, acum 100 de ani, Mehedinți s-a convins repede: a părăsit politica pentru o singură menire – să
facă oameni, nu legi, statuând sentențios: „(...) O educație falsă poate ucide mai repede decât orice
microb. (...) Adaug însă un amănunt caracteristic pe care numai experiența mi l-a dovedit deplin: o
lege fie cât de bună, n-are altă valoare decât a oamenilor care o aplică. (...) Adică știință, educație,
cultură. (...) O școală foarte bună e cel mai tare sprijin al poporului nostru, mai amenințat acum, decât
12
orișicând” . Amintim în treacăt că acum exact un secol, a așternut pe hârtie marile idei, care ar fi putut
să deschidă drumul unui proces de educație națională, sub forma unei mici lucrări, dar mari ca
13
semnificație, intitulate Școala muncii .
Nu mai reluăm ideea coincidenței cu prezentul, păstrăm doar întrebarea: s-a schimbat ceva, suntem
altfel, arătăm altfel, acum, la o sută de ani distanță?Și atunci ce înseamnă sau ce ar trebui să însemne
pentru noi aceste date rotunde: 100 de ani(sau sub un nume mai pretențios, „Centenar”), 150 de ani,
160 de ani?

2. „O enigmă și un miracol istoric”

Nu. Nu acesta este răspunsul la întrebările de mai sus, ci la alta: „cine suntem noi, românii?” sau,
mai bine zis, „cine/ce este poporul român?”. Este răspunsul dat de unul dintre cei mai mari istorici
14
români, Gheorghe Brătianu, expresie ce a devenit titlul cărții sale din 1940 .
Un secol și jumătate sub ocupație romană, un mileniu de „aluviuni etnice” (Simion Mehedinți) –
15
cine nu cunoaște faimoasa sintagmă, mă rog, din „școala veche”, gohugeslabulungpecutatu ,
desemnând primele silabe de la fiecare infiltrare migraționistă în spațiul carpatic? –, deci un mileniu de
anonimat istoric, tot un mileniu de ocupație a Ardealului, cu grade mai mari sau mai mici de
autonomie, alte trei secole de suzeranitate otomană și la mijlocul secolului al XIX-lea ne-am trezit cu
un popor român? Acesta este „miracolul” lui Brătianu, dar care este „enigma” din spatele miracolului?
Să revenim la câteva din datele esențiale ale studiului nostru. În 1859 (Mica Unire), statul nostru se
numea Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, cu o formă cartografică ce părea „un vultur în
16
zbor, căruia îi lipsește trupul” (Theobald Fischer) , cu centrul de gravitație în afara țării (!); în 1862

9 Idem (1920), Politica de vorbe și omul politic, Tipografia „Convorbiri Literare”, București, p. 10.
10 Ibidem (1920), p. 5.
11 Simion Mehedinți (2012, postum), Caiete, vol. I (lucrare îngrijită de Costică Neagu), Ed. Terra, Focșani, pp. 277-278.
12 Idem (2015, postum), op. cit., p. 16 și p. 2.
13 Idem (1919), Altă creștere. Școala muncii, Editura Tipografiei „Convorbiri Literare”, București.
14 Gheorghe Brătianu (1940), O enigmă și un miracol istoric: poporul român, Fundația pentru Literatură și Artă „Regele
Carol II”, București.
15 Goții, hunii, gepizi, slavii, avari, bulgarii, ungurii, pecenegii, cumanii, tătarii, turcii.
16 Ion Conea (1943), Scurtă mărturisire a României, în „Revista Fundațiilor Regale”, Anul X, nr. 3, p. 627.
31