Page 70 - Buletin-SGR-Vrancea

Buletinul Societății de Geografie din România – Filiala Vrancea. Anul 2018│nr. 1

Fig. 1. Cătunul Arșița
Planul director de tragere Foaia Mera (detaliu), Serviciul Geografic al Armatei, 1917

Unii lingviști susțin că nu exprimă acțiuni ale omului asupra naturii, ci că desemnează un
munte sau un deal cu expunere spre miazăzi, adică spre soarele care arde sau pârlește, fapt confirmat
de expunerea estică a acestor văi. Este evident că nu toate a(A)rșițele au origine naturală, unele fiind
antropice. În „Documente putnene” există numeroase cazuri de vânzări de ocine realizate prin arderea
copacilor, numite Arșițele Jipienilor (după numele celor care le-au realizat) sau Arșița Lungă (după
formă). În general, se consideră că loturile defrișate mai aproape de pădure sunt mai productive decât
celelalte.
Un alt sat, situat la poalele Măgurii Odobeștilor, Jariștea, a luat ființă prin lărgirea Poenii
Părului din marea pădure ce se întindea în zonă. Defrișarea s-a făcut spre vest și spre est, limita pădurii
fiind împinsă spre poalele Măgurii Odobești cu 4-5 km. La extremitatea vestică a acestei defrișări s-a
format satul Scânteia, al cărui nume amintește și el de acțiunea de despădurire prin ardere. Sunt și
9
toponime pe care, în urma anchetelor de teren, unii cercetători le apreciază ca având la origine
defrișarea pădurii, chiar dacă acțiunea nu se reflectă în toponim, dar se exprimă indirect. Dintre acestea
menționăm: „Verdea” (pe valea Șușiței), „Irești” (pe valea Putnei) sau „Hotaru” (cătun din
Andreiașu de Sus) sau „Larga” (sat din comuna Mera).
În legătură cu vechimea așezărilor apărute în urma defrișării pădurilor, răspunsuri clare nu pot
fi date, având în vedere că acțiunea de defrișare pare să fi fost mai lentă în cursul superior al
Milcovului (Andreiașu de Jos, Reghiu) și mai mare, la Jariștea. Pentru zona comunei Jariștea, (areal
viticol binecunoscut la nivel regional), descoperirile arheologice (precum cosoare, specifice
10
activităților viticole) plasează începuturile acestei localități în perioada secolelor VIII-XI , în procesul
de formare a feudalismului sau în perioada feualismului timpuriu, chiar dacă atestarea lor documentară
începe mult mai târziu, în primii ani ai secolului al XVI-lea.

9 Emil Giurgea, Geneza şi evoluţia satelor vrâncenereflectate în toponimie, în Studii şi comunicări, vol. III, Focşani, 1980,
publicaţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Etnografie Vrancea, p. 134
10 Ibidem, p. 135
68