Page 24 - Buletin-SGR-Vrancea

Buletinul Societății de Geografie din România – Filiala Vrancea. Anul 2018│nr. 1

„Suntem adânc sguduiţi de o tragedie sumbră, ca Macbeth a lui Shackespeare, dar suntem
înălţaţi şi mişcaţi până la lacrimi de câteva pagini din Evanghelie. Aceasta înseamnă că sufletul
nostru e un imens rezervor de energii ascunse, din care se ridică după împrejurări, la suprafaţă,
elemente bune sau rele. Din nici un suflet normal nu lipseşte nici partea bună, nici partea rea”.
„Prin asociaţia de idei avem posibilitatea să răscolim în inconştient, să aducem pe primul plan
idei sau sentimente pe care le socotim folositoare. Exemplu: Auzim cuvântul Mediterana. Un simplu
cuvînt. Dar îndată ce ne-a izbit auzul, el nu e numai o înşirare de sunete. El deşteaptă imaginea
aproximativă a acestei mări pe un atlas, cu forma ei complicată, cu aşezarea ei în S. Europei. Dacă
mai insistăm, ne amintim date despre climatul dulce, cerul senin, ploile puţine, vegetaţie, faună ale
Mediteranei, despre subdiviziuni, despre multele insule. Insistăm mai mult: ne vin în minte fapte
istorice petrecute în cuprinsul sau în jurul Mediteranei: ne aducem aminte de marile civilizaţii:
egipteană, greacă, romană; răsare deodată arta armonioasă născută în jurul acestei mări: temple de
proporţii desăvârşite, statui de marmoră, poezie, teatru, elocvenţă. Apoi vine gândul că toate aceste
splendori au dispărut, că nu au mai rămas decât ruine, care abia acum se desgroapă cu încetul. Se
naşte întrebarea, de ce au dispărut? Şi atunci ne amintim de revoluţia adusă în sufletul popoarelor de
creştinism. Şi deodată vedem apărând într’un colţ cetatea creştinismului, Ierusalimul, cu viaţa sfântă
a lui Iisus, apoi Roma transformată din cetate imperială în cetate papală, apoi Constantinopolul cu tot
fastul său şi cu patriarhii reprezentând religia ortodoxă...”
„Sufletul are nevoie de îngrijire. În trecut, religia era un «îndreptar» de viaţă sufletească. Nu
ţinea seamă de trup, dar de suflet se îngrijea de la naştere până la mormânt. Azi... fiecare simţindu-se
«liber», îşi dă drumul la toate pornirile, care nu mai sunt îngrădite de cât de frica pedepsei omeneşti.
Nu ne mai simţim obligaţi să plivim buruienile rele din câmpul sufletului nostru. Şi buruienele cresc,
se amestecă cu florile şi de multe ori acestea din urmă sunt înăbuşite. Nu dăm nimănui drept să se
amestece în viaţa noastră intimă sufletească, deci respingem sfatul şi consolarea. Ne izolăm în
egoismul nostru, ne ascundem şi bucuriile şi durerile, fiindcă ştim cât de indiferente sunt celor din
jurul nostru, tot atât de egoişti ca şi noi. Şi viaţa între oameni se înăspreşte. Totuşi această repede
înaintare către sălbătecire sufletească trebuie oprită, căci ea duce spre cataclisme sociale – aşa cum
au început la hotarul nostru de răsărit, - şi ne duce spre pustiirea însuşi a sufletului nostru”.
Cursurile sale adresate studenților se prelungeau în interesante conferințe radiofonice pentru un
public larg,în care își manifesta grija pentru dragostea de neam, de țară și de pământul românesc
adunat în jurul și în interiorul lanțului carpatic care „a apărat de primejdie populaţia de sub zidurile
sale și care păstrează neamul şi tradiţia şi întăreşte prin trai aspru o populaţie,... despre șesul, care
când e fertil, înmulţeşte, îmbogăţeşte, civilizează şi amestecă, zonă de puternică atracţie în timp de
pace, dar şi de devastare în timp de primejdie. Acesta a fost şi norocul poporului românesc, care la
origine e un popor de munteni. Oricâte neamuri au trecut peste pământul nostru, ele veneau din şesuri
depărtate, cu totul deosebite de ale noastre, şi încă din şesuri care nu s-au impus niciodată prin
civilizaţia lor. Astfel de neamuri nu au putut prospera în cetatea carpatică. Au putut-o cuceri cu
armele, au putut-o subjuga, considerând-o ca pe o colonie, dar rădăcini temeinice nu au prins în
Carpaţi. Au venit pe aci, cum ne spune istoria veche şi medievală, popoare de origine germană, slavă,
turanică, mongolă, unele zăbovind sute de ani. Dar, după o stăpânire vremelnică, toate au trecut mai
departe, s-au risipit, au stagnat ori s-au topit în masa populaţiei carpatice. Pe loc a rămas neclintit,
încleştat de pământ şi totdeauna dând caracteristica predominantă a ţinutului, numai poporul
românesc, urmaşul vechii rase autohtone trace şi al colonizării romane, care singură a fost adoptată
şi s-a putut altoi pe trunchiul trac, prin incomparabilul prestigiu al limbii, civilizaţiei şi organizării
sale“.
Iată doar căteva idei ale profesorului George Vâlsan cuprinse în Îndrumări studenților în
geografie prin care acesta a încercat să țină treze conștiințele studenților săi, viitorilor profesori,
oameni de cultură, preoți etc. care urmau să contribuie la menținerea și creșterea spiritualității
poporului român.

22