Page 31 - Buletin-SGR-Vrancea
P. 31
Buletinul Societății de Geografie din România – Filiala Vrancea. Anul 2018│nr. 1
ROLUL GEOGRAFIEI ÎN FĂURIREA ISTORIEI ROMÂNEȘTI
- MICA UNIRE (160 DE ANI) ȘI MAREA UNIRE (100 DE ANI) -
1
Marius-Cristian NEACȘU
Abstract: The present study elaborates on the purpose of the geographic factor on the
development of historical events. For the case study, there were chosen the two events celebrated in
1918 and 1919, respectively the Centenary of The Great Union (1918-2018) and 160 years from The
Small Union (1859-2019). The analysis emphasized that the two historical events were imposed,
partially, by a certain geographic determinism: 1. The territorial reunion, organically imposed by the
arch of the Carpathians, and 2. The global games of power throughout the history's geographical
phases - continental, maritime, aerial - that have shown the worth of Danube and the Black Sea,
affecting the Romanian territory.
Keywords: The Small Union (1859), The Great Union (1918), geographic determinism,
history's geographical phases, geopolitics
Introducere
În 2018 – un an dificil, plin de convulsii interne și externe, cu o Românie dezorientată care pare
încă să-și caute drumul într-o lume turbulentă și confuză – s-au împlinit, poate nu întâmplător în
contextul amintit, cum numai destinul poate hărăzi, două date rotunde:
• 150 de ani de la nașterea „ultimului mare erudit român” , savantul vrâncean Simion Mehedinți (n.
2
3
1868), marea personalitate a începutului de secol XX , care a elaborat o teorie completă cu privire la
4
statalitatea românească, respectiv teoria statului național unitar organic și
• 100 de ani – Centenarul Marii Uniri (1918-2018) – de la construcția României moderne, pentru care
Simion Mehedinți a gândit, a scris și a lucrat necontenit, zi și noapte, până în ultima clipă a vieții sale,
pe paliere multiple – științific, pedagogic, educațional, literar, cultural, publicistic, editorial, politic –
5
cu gândul la „neamul meu, pe care îl vedeam împlinindu-se ca o operă de artă” și la țară, pe care o
6
vedea întregindu-se „rotundă ca o medalie” .
Nici anul 2019 nu va începe sub auspicii diferite – climatul global se deteriorează din ce în ce
mai mult – și cu atât mai puțin va fi lipsit de semnificații naționale. Se vor împlini:
• 100 de ani de la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920), care ne-a consfințit granițele rezultate în
urma procesului unionist din 1918 și
• 160 de ani de la cealaltă unire, Mica Unire (1859-2019) cum a rămas înscrisă în istoriografia
românească – legată tot de tărâmul Vrancei, procesul care a făcut din statele medievale ale lui Ștefan
cel Mare și Mircea cel Bătrân un singur stat.
1 conf. univ. dr., Departament Turism și Geografie, Facultatea Business și Turism, Academia de Studii Economice din
București, marius.neacsu@ase.ro.; O parte a acestui articol a fost prezentat sub forma comunicării ,,Geopolitica României,
în contextul Centenarului Marii Uniri”, la a XII-a ediție a Simpozionului Național ,,Ziua Pământului”, Vrancea.
2 Costică Neagu (2012), Simion Mehedinți – spirit enciclopedic, în „Geograful”, anul IV, nr. 1-4, p. 9.
3 Vezi și Marius-Cristian Neacşu (2018a), Simion Mehedinți – „marea absență” de la Conferința de Pace de la Paris
(1919-1920), în „Terra”, Anul XLIX (LXIX), nr. 1-2, pp. 48-66; Marius-Cristian Neacşu, Gheorghe Vlăsceanu (2018),
Contribuția geografilor la trasarea granițelor României după Primul Război Mondial, în „Terra”, Anul XLIX (LXIX), nr.
1-2, pp. 22-47 și Silviu Neguţ;Marius-Cristian Neacşu (2018), România în studiile școlii românești de geopolitică, în
contextul marilor evenimente de la începutul secolului XX, în „Terra”, Anul XLIX (LXIX), nr. 1-2, pp. 4-21.
4 Marius-Cristian Neacşu (2018b), Simion Mehedinți și geopolitica românească, Ed. CD Press, București, pp. 147-257.
5 Simion Mehedinți (2015, postum), Caiete, vol. II (lucrare îngrijită de Costică Neagu), Ed. Terra, Focșani, p. 120.
6 Idem (1940), Fazele geografice ale istoriei. Observări geopolitice, în „Opere complete”, (1943a), vol. I, partea a II-a
„Geographica”, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, p. 309.
29

